Tânăra a terminat „Spiru Haret” şi predă limba engleză ca suplinitor, de doi ani. Spune că n-a auzit în viaţa ei despre unul dintre subiecte, deşi despre el se învaţă la Facultate. Părinţii se tem să îşi mai trimită copiii la şcoală, având în vedere rezultatele de la Titularizare. La Buzău, trei candidaţi au avut note sub 2.00.
Rezultatele dezastruoase de la Titularizare vizează nu doar simplii aspiranţi la catedră, ci şi pe acei candidaţi care predau deja în şcoli, ca şi suplinitori. Notele foarte mici obţinute de aceştia aruncă un uriaş semn de întrebare asupra calităţii învăţământului.
Mihaela Breazu, unul dintre candidaţii cu note ruşinoase la Titularizare, are 26 de ani şi este din Buzău. A absolvit în anul 2008 Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Spiru Haret, clasa Engleză-Spaniolă, obţinând la licenţă media 8.00.
Timp de un an, a fost profesor suplinitor de limba engleză la Şcoala Boboc, după care, în anul şcolar 2010-2011 a predat elevilor de la Şcoala Costeşti. În toată această perioadă i-au trecut prin mână zeci de elevi de la clasa a III-a până la a VIII-a. După doi ani petrecuţi la catedră, la examenul de titularizare pe post susţinut zilele trecute Mihaela Breazu a obţinut nota 1,75.
Scuza sa pentru nota ruşinoasă a fost faptul că subiectele au fost foarte grele. „De vină sunt cei care au făcut subiectele, pentru că au fost extrem de grele. Din acest motiv mulţi dintre colegii mei s-au ridicat şi au ieşit din examen. Am avut de rezolvat zece subiecte, dintre care nouă au fost grele, iar ultimul mai uşor. Unul dintre subiecte se referea la subjonctivul sintetic, de care nu am auzit în viaţa mea. O să mă duc la suplinire în august că acolo iau toţi note foarte mari şi o să continui să predau”, ne-a declarat Mihaela Breazu.
Inspectorii de specialitate nu văd cu ochi buni r