Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creștinii ortodocși şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie

Publicat in Alba24, miercuri 20 iulie 2011 ·

Credincioșii ortodocși și greco-catolici îl sărbătoresc, miercuri, pe Sfântul Ilie. Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Ileana sau Ilinca vor primi urări de “La multi ani!”, cu ocazia onomasticii. În tradiţia populară, există credinţa că atunci când plouă Ilie se plimbă pe cer cu carul său de foc şi că deţine puterea de a opri sau a face să se reverse ploaia.

În popor se spune că Sfântul Ilie este cel care provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

Proorocul Ilie este considerat de creştini unul dintre cei mai mari sfinţi. Datorită vieţii sale, petrecute în pustia Iordanului, precum şi a râvnei sale pentru Dumnezeu, monahii creştini recunosc în el un părinte al lor, comparabil cu Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ilie a fost fiul unui preot din neamul lui Aaron și a locuit în cetatea Tesve, dincolo de Iordan, localitate care i-a adus și numele de Ilie Tesviteanul. A trăit peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor.

Sărbătoarea prorocului Ilie Tesviteanul (20 iulie) este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând cu anul 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Acest fapt se datorează felului în care “s-a săvârşit din viaţă”, fiind purtat în văzduh pe un car de foc.

Ziua de 20 iulie, de cinstire a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, este numită şi Sântilie. În calendarul popular, ea marchează miezul verii pastorale, când ciobanii separă oile, iar pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sântilii.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=32707

Credincioșii ortodocși și greco-catolici îl sărbătoresc, miercuri, pe Sfântul Ilie. Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Ileana sau Ilinca vor primi urări de “La multi ani!”, cu ocazia onomasticii. În tradiţia populară, există credinţa că

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum o ora
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Pope Francisc suferă de două episoade de insuficiență respiratorie acută

Ziua Constanta acum 54 minute
Episoadele au fost cauzate de o acumulare de mucus, care a fost aspirat de ambele ori. S-a reluat apoi ventilația mecanică neinvazivă. Papa a rămas în alertă tot timpul. Luni seară, Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat următoarea actualizar

Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan a murit. Ea avea 57 de ani

News.ro acum o ora
Fosta atletă Felicia Ţilea Moldovan, de 12 ori campioană naţională la aruncarea suliţei, a murit la 57 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Atletism. Felicia Ţilea-Moldovan era stabilită de ani buni cu familia în Spania.

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 56 minute
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 3 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie

News.ro acum o ora
Forţele Aeriene Române anunţă, luni, zboruri de antrenament la înălţimi mici şi zboruri în regim supersonic cu aeronave F-16 Fighting Falcon, pe întreg teritoriul ţării, până în 10 martie. ”Aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor executa, în perioa

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 5 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 3 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 2 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°