Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a vorbit, miercuri, la Băile Tuşnad, despre importanţa eliminării divergenţelor dintre organizaţiile care îi reprezintă pe maghiarii din România, pentru ca aceştia să obţină, în 2012, reprezentarea în Parlamentul de la Bucureşti, relatează Agerpres. Semjen Zsolt a afirmat, în discursul de deschidere a Universităţii de Vară ‘Tusvanyos’, că UDMR trebuie să ajungă la un compromis şi să se treacă peste divergenţele cu celelalte organizaţii, pentru ca maghiarii să fie reprezentaţi în Parlament şi să-şi afirme interesele. ”Dacă UDMR nu poate să ajungă la un compromis care să servească scopului de intrare în Parlament atunci va comite o greşeală poate istorică nefăcând acest compromis, pentru că va risca atingerea pragului de 5%. Şi acest lucru va duce la asimilarea politică a elitei politice ungureşti în clasa politica românească”, a declarata acesta potrivit sursei citate.