Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii de top ai Ialomiței, la titularizare

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Trei dascăli din întreg judeţul Ialomița au reuşit să obţină rezultate peste nouă. Cea mai mare notă a obținut-o Dumitrașcu Simion Nicoleta, din Slobozia, care a obținut 9,55 pentru postul de educatoare, urmată de Luminița Tastaman, din Țăndărei, care a luat 9,30 la geografie și Oana - Elena Crăciunescu, din Slobozia, care a luat 9,15 la limba și literatura engleză.

Profesor de geografie, Luminiţa Tastaman (34 de ani) este unul dintre ei. A susţinut examenul la disciplina pe care o predă cu mult drag elevilor şi a obţinut nota 9,30. Este pentru a patra oară când participă la acest examen şi abia anul acesta a prins un loc titularizabil în învăţământ, chiar dacă, mereu, a reuşit să ia note foarte mari.

FOTO Profesor de 10 la titularizare: “Am fost motivată să intru în învăţământ de când am avut exemple de profesori << aşa nu >>”

„În fiecare an am luat note mari şi mă puteam titulariza, însă nu au fost posturi scoase la concurs pentru disciplina geografie. Anul acesta am avut noroc“, susţine profesoara. Secretul succesului său a fost faptul că în timpul facultăţii a învăţat foarte bine şi s-a pregătit suficient de mult, iar înainte de fiecare examen de titularizare susţinut a repetat mereu materia.

„Mulţi din candidaţii de astăzi nu ţin cont de ceea ce au învăţat la facultate. Pot să vă spun că subiectele de anul acesta au fost asemănătoare cu cele pe care eu le-am primit atunci când am susţinut admiterea la Facultate de Geografie“, adaugă Luminiţa Tastaman.

Repartizaţi pe posturi

După ce joi vor fi afişate rezultatele finale ale titularizării, după rezolvarea contestaţiilor, vineri, profesorii care au luat nota şapte, vor afla la ce unitate de învăţământ urmează să predea în anul şcolar 2011-2012.

„Cei 34 de candidaţi admişi vor participa la o şedinţă publică în cadrul căreia li se vor prezenta lista

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 6 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen ajunge la vot în plenul PE. Ce se decide săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene condusă de Ursula von der Leyen Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a notificat miercuri seară liderii grupurilor politice din legislativul UE cu privire la moțiunea de cenzură împotriva

Cristian Tudor Popescu îl provoacă pe Ilie Bolojan: „Nu știu cum ar putea premierul să accepte acest jaf cu legea în mână”

HotNews acum 2 ore
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat miercuri, înainte ca premierul Ilie Bolojan să anunțe pachetul de măsuri fiscale, criticând dur faptul că bonusurile, „salariile uriașe” și pensiile speciale de la stat nu sunt vizate direc

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum o ora
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Marius Tucă Show începe joi, 3 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum o ora
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Bacalaureat 2025. Rezultatele finale după contestații, publicate de Ministerul Educației

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, în data de 30 iunie 2025, rezultatele finale înregistrate în sesiunea iunie a examenului de Bacalaureat 2025 (după soluționarea contestațiilor). Au fost depuse 39.734 de contestații, reprezentând 13.11%

Vremea

București
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

17°/33°
vin.

22°/35°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

23°
mie.

14°/29°
joi

16°/31°
vin.

18°/34°
sâm.

15°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/27°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/30°
Timisoara
acum

23°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°