Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri dezgolite de indiferenţă la Slatina

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Mai multe blocuri de locuinţe din municipiul Slatina stau de ani de zile cu pereţii exteriori dezgoliţi din cauza calităţii proaste a lucrărilor. Atât locatarii, cât şi autorităţile aruncă vina unul pe celălalt. Cert este că, la faţa locului, imaginea este una dezolantă.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient că mai toate clădirile din centrul istoric al Slatinei sunt într-o avansată stare de degradare, acum şi blocurile au început să arate la fel. Pentru început sunt doar câteva imobile. Mâine însă, numărul acestora poate creşte dacă indiferenţa autorităţilor, dar şi cea a locatarilor se va menţine la starea din prezent. Astfel de exemple pe cât de dezolante, pe atât de grăitoare pot fi văzute pe una dintre cele mai circulate străzi din oraş - strada Primăverii. Aici, două immobile de locuit cu patru etaje nu mai au de ani de zile o parte semnificativă din pereţii exteriori. Ce înseamnă asta pentru locatarii direct afectaţi ? Temperaturi mai scăzute iarna decât la ceilalţi locatari şi atmosferă de saună pe timp de vară.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !

“Suntem chiar la strada principală”

Blocurile FA 4 şi FA 2 de pe strada amintită sunt două pete urâte ale oraşului. Deşi se află situate pe o arteră des circulată, parcă nimeni din factorii de răspundere nu a observat situaţia lor. Cărămizile şi restul materialelor care fac parte din structura de rezistenţă a imobilelor se pot vedea de la zeci de metri, lăsând la iveală o imagine de cartier părăsit. În afară de locatari, nu interesează pe nimeni.

“Nici nu mai ştim de câte ori am fost la primărie, ba în audienţe, ba am făcut sesizări şi în scris ca să ne ajute şi pe noi să rezolvăm problema asta cu tencuiala că numai noi care stăm pe partea cu pereţii în halul ăsta ştim ce păţim iarna şi vara. Dar toţi ne-au zis că o să facă, o să dreagă şi până la urmă arată aşa cum se vede.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°