Rezultatele examenului de titularizare/detaşare/suplinire 2011 pentru personalul din învăţământul preuniversitar au scos la iveală faptul că nu numai elevii sunt cei care mai au de învăţat, ci şi multe cadre didactice
În Dolj, dintre cei 663 de candidaţi care au rămas în concurs, 215 (peste 32%) nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5. Mai grav este că unii dintre aceştia nu au putut obţine decât punctul din oficiu. „Cea mai mică notă a fost 1 şi a fost obţinută de patru candidaţi care au susţinut examenul la disciplina educaţie fizică şi sport“, a declarat Alexandrina Năstase, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, care a explicat că multe note sub 5 au fost obţinute la limba şi literatura engleză (31), la educaţie fizică şi sport (26) şi la limba şi literatura română (23).
Cea mai mare notă
din Dolj este 9,65
În ceea ce priveşte restul candidaţilor, 252 (38%) au obţinut note între 5 şi 7 şi 193 (adică 29,11%) note peste 7, care le permit să opteze pentru un post titularizabil din lista posturilor şi catedrelor vacante. „Dintre aceştia, 22 de persoane au obţinut note peste 9. Cei mai mulţi dintre aceştia au optat pentru discipline de examen precum educatoare sau matematică“, a menţionat Alexandrina Năstase. Potrivit acesteia, cea mai mare notă din judeţ a fost de 9,65 şi a fost obţinută de o educatoare.
Promovabilitate
de 67,11% în Dolj
Având în vedere rezultatele la titularizare, în Dolj, se poate vorbi de o promovabilitate de 67,11%. În realitate, această rată ar putea fi însă mult mai mică, mai ales că 299 dintre candidaţii care se înscriseseră iniţial în concurs nu s-au prezentat la examen, iar 166 s-au retras după numai o oră de la începerea probei scrise, considerând că este mai bine să nu li se evalueze lucrarea şi să se prezinte la şedinţa publică prezentând notel