Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super ofertă! Guvernul face reducere de 20% din preţul de listă ca să vândă acţiunile Petrom

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 iulie 2011 ·

Statul mai avea la dispoziţie o zi pentru a anunţa preţul de referinţă (preţul minim) pentru oferta Petrom, însă a preferat să iasă mai devreme cu acest anunţ pentru a nu risca să rămână cu acţiunile nesubscrise.

Investitorii de retail, în principal, au solicitat cu insistenţă ca statul să anunţe un preţ minim de vânzare a acţiunilor din ofertă încă de la lansarea acesteia, iar în lipsa acestui reper au preferat să stea pe margine. Activitatea în unităţile bancare unde se pot subscrie acţiuni Petrom (Banca Transilvania, Bancpost şi CEC) a fost slabă în prima săptămână de derulare a ofertei, semn că vânzarea de acţiuni în cea mai mare şi cea mai profitabilă companie din România nu a reuşit să atragă interesul publicului larg.

Nici investitorii familiarizaţi cu bursa, care au fost contactaţi de ZF pe parcursul ultimelor zile, nu au părut foarte interesaţi să cumpere acţiuni, unii dintre ei, precum Dumitru Tudor, spunând că aşteaptă ca statul să anunţe un preţ minim.

Faptul că investitorii nu s-au înghesuit până acum să subscrie acţiuni Petrom a fost confirmat şi de ministrul economiei Ion Ariton, cel care a anunţat ieri dimineaţă preţul minim de ofertă. "Pot să vă spun că, în primele zile, gradul de subscripţie a fost mai mic. Ştiţi foarte bine, în general subscrierile se fac în ultimele zile, de aceea ne-am şi păstrat această prerogativă a Guvernului ca în ultimele trei zile înainte de termenul final de subscriere să facem modificarea şi să anunţăm preţul minim, pentru că în general în ultimele două şi trei zile se fac subscrierile. Sunt convins că vor depăşi acel 80%, deci va fi o subscriere 100% şi va fi o acţiune reuşi­tă această vânzare a acţiunilor", a spus Ariton, într-o conferinţă de presă susţinută ieri după şedinţa de guvern în care a fost aprobat preţul minim.

Pentru finalizarea ofertei Petrom, este necesar ca 80% dintre acţiunile of

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°