* violenţa în satele brăilene a atins cote alarmante, nu atât ca număr al infracţiunilor, cât mai ales din punct de vedere al cruzimii cu care au fost comise
* o mamă şi-a ucis propriul copil la Romanu, două bătrâne, din Movila Miresii şi Vişani, au sfârşit în chinuri groaznice - una pentru doar câteva găini -, un bărbat din Sătuc a fost ucis de propriii nepoţi, iar o femeie din Silistraru a fost violată şi ucisă de un localnic * în luna martie au avut loc trei crime, despre una dintre acestea anchetatorii spunând că este cea mai cumplită din ultimii 10 ani * tot în sate, tâlharii şi violatorii nu încetează să-i terorizeze pe localnici * în penitenciarele brăilene, sute de deţinuţi provin din mediul rural * specialiştii spun că în mediul rural sunt prezenţi factorii care împing la violenţă: lipsa locurilor de muncă, nivelul educaţional scăzut sau consumul de alcool
Crime de o violenţă extremă, bătrâni tâlhăriţi pentru câţiva lei, copii şi bătrâne violate, bătăi la ordinea zilei în baruri şi discoteci - acesta este tabloul activităţii infracţionale din mediul rural. În ultimul timp, violenţa în satele brăilene a atins cote alarmante, însă nu neapărat ca număr al infracţiunilor. Îngrijorătoare este mai ales agresivitatea cu care infractorii comit faptele, fie într-un moment de "nebunie", fie la beţie, fie din răzbunare sau gelozie. Anul acesta, în judeţul Brăila, cele mai oribile crime s-au produs în localităţile din mediul rural: o mamă şi-a ucis propriul copil în chinuri groaznice, în comuna Romanu, o bătrână din Movila Miresii a fost violată şi ucisă de un cioban de 19 ani, un bărbat din localitatea Sătuc a fost omorât de nepoţi, o bătrână din comuna Vişani a fost ucisă pentru opt găini, iar o femeie din Silistraru a fost violată şi omorâtă de un localnic. Tot în 2011, un bătrân din Gulianca a fost tâlhărit în propria casă, pentru 60 de lei, o familie de