Startul sezonului bate la uşă, iar majoritatea echipelor încearcă să îşi întărească loturile pe ultima sută de metri. Una dintre echipele care şi-a anunţat intenţiile de a ataca o cupă europeană sezonul viitor este Astra Ploieşti.
Florin Prunea spune că şi-ar mai dori câteva transferuri până la începerea campionatului, dar preţurile cerute de echipele din Liga I sunt mult prea mari.
"Suntem departe să spunem că suntem favoriţi în orice etapă din campionat. Mergem la Cluj să luăm toate punctele. Avem încredere în jucători, mai negociem pentru transferul altora, dar preţurile din Liga I sunt mult prea mari. Astra a fost interesată de unii din jucătorii de la Timişoara, dar preţurile au fost foarte mari. Nu dorim să luăm jucători împrumutaţi, vrem să avem fotbaliştii noştri", a spus Florin Prunea, conform prosport.
Managerul sportiv al Astrei a vorbit şi despre situaţia lui Liviu Ganea, jucător trimis la echipa a doua de către conducerea lui Dinamo după ce a refuzat prelungirea contractului.
"Cred că Liviu Ganea valorează mai mult de un milion de euro, este un jucător de naţionala, dar ramâne de văzut dacă va exista cineva din campionatul nostru sa ofere această sumă. Dacă patronul se va consulta cu mine îi voi recomanda sa plateasca această suma, îl cunosc bine pe Ganea, este un baiat serios şi de caracter." a mai precizat managerul sportiv al Astrei.