Disconfortul pe care îl resimţim după întreruperea fumatului nu trebuie interpretat ca semn că nu ne putem lăsa de viciu. Atunci când simţim dorinţa să ne aprindem o ţigară, trebuie să găsim comportamente care să ne înfrâneze pornirea de a fuma, spun psihologii.
O campanie de SMS-uri intitulată „txt2stop" a fost derulată în Marea Britanie, cu scopul de a-i susţine pe cei care vor să se lase de fumat, de către specialiştii Şcolii de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra. Cele aproape 6.000 de persoane înscrise în program au primit, în primele cinci săptămâni, un SMS zilnic, iar apoi câte trei SMS-uri săptămânal, până la şase luni, cu texte formulate de specialişti împreună cu ex-fumători.
În plus, abstinenţii aveau posibilitatea să trimită un SMS la un număr scurt atunci când simţeau nevoia să fumeze. Iată un exemplu de răspuns automat: „Nevoia de-a fuma durează, în medie, mai puţin de cinci minute. Pentru a-ţi distrage atenţia de la ea, încearcă să bei cu înghiţituri mici un pahar cu apă". La finalul celor şase luni, persoanele care au primit astfel de mesaje au avut o concentraţie de nicotină în sânge de două ori mai mică decât cele care nu au fost susţinute în acest fel, dovedind astfel mai puţine „recăderi".
Dorinţa de a fuma nu trebuie să sperie
Odată ce am luat decizia să întrerupem fumatul, există mai multe metode prin care putem să evităm reluarea viciului. „În primul rând, oamenii trebuie să plece la drum cu gândul că renunţarea la fumat este o experienţă dificilă", subliniază psihologul Bogdana Bursuc de la Centrul Mind Institute din Bucureşti. „Ei trebuie să ştie că este normal să mai simtă nevoia de a fuma şi să nu se sperie când acest lucru se întâmplă, să nu îl interpreteze catastrofic, ca şi cum ar fi un indicator că ei nu se pot lăsa. Este normal să resimtă un disconfort biologic şi emoţional, important este cu