Preşedintele Băsescu a făcut, miercuri, un apel la ziarişti să prezinte corect raportul CE privind MCV, pentru că "parte din presă nu mai poate minţi la nesfârşit", el susţinând că încercările jurnaliştilor şi ale unor politicieni de a arăta că instituţiile funcţionează la comandă îi "penibilizează". În plus, Băsescu crede că raportul CE relevă că "instituţiile neconvingătoare" sunt ICCJ, CSM şi Parlamentul.
"Apelul meu la dumneavoastră este ca presa să facă o prezentare corectă, echilibrată a acestui raport, pentru că nici presa nu mai poate - parte din presă - nu mai poate minţi la nesfârşit. Marile minciuni promovate de presă alături de grupuri de politicieni sunt legate de comanda politică la diverse instituţii, mai ales când este vorba de ANI, sau de DNA, sau de Parchetul General. Dragi jurnalişti, am rugămintea să înţelegeţi următorul lucru: instituţiile despre care am vorbit - ANI, DNA şi Parchet General - nu mai sunt cele din 2004", le-a spus preşedintele Băsescu ziariştilor prezenţi la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a adăugat că instituţiile funcţionează autonom.
"Toată încercarea dumneavoastră de discreditare a acestor instituţii - a dumneavoastră, a politicienilor şi a altora - spunând că ar lucra la comandă politică nu face decât să vă penibilizeze pe dumneavoastră şi pe politicienii care susţin acest lucru. Şi ei sunt din toate partidele politice. Nu vă mai crede nici măcar CE, care laudă ceea ce atacaţi şi desfiinţaţi dumneavoastră şi politicienii - ANI, DNA", a mai spus Băsescu.
El a arătat că nu este de acord întru totul cu aprecierea legată de Parlament, care a susţinut asumările de răspundere ale Guvernului pe legile privind justiţia.
Şeful statului a spus că, potrivit acestui raport, "dincolo de guvern, care fost a apreciat foarte pozitiv", aprecieri pozitive primesc DNA, Parchetul ICCJ, DGA, Direcţia Antifraudă din