Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arşiţa din bucătărie

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 20 iulie 2011 ·

Cele 32 de grade Celsius sunt cu mult mai greu de suportat în bucătărie decât pe terasă. În timp ce turiştii şi localnicii îşi potolesc setea sub umbrelă, cu o băutură rece în aşteptarea prânzului, bucătarii trebăluiesc pe lângă plitele încinse. Pentru a le face viaţa mai uşoară în aceste zile caniculare, unii proprietari de restaurante au montat în bucătării aparate de climatizare şi le asigură fructe şi lichide

Cum e să stai lângă cuptor, când afară temperaturile sunt mai ceva ca-n luna lui Cuptor. Ieri, la orele prânzului, termometrele indicau la Braşov 32 de grade Celsius la umbră, o temperatură nu foarte uşor de suportat de cei aflaţi pe stradă şi mai ales de persoanele care sunt de meserie bucătari şi sunt nevoite să stea lângă plitele încinse. Un astfel de exemplu este o clătitărie din centrul oraşului, unde plita pe care se coc foile stă cât e ziua de lungă în priză. Pentru a le face atmosfera mai suportabilă angajaţilor, proprietara clătităriei a montat o serie de aparate de climatizare, dar le asigura şi un meniu adecvat. „În această perioadă, pe care totuşi o aşteptăm 7 luni din an, ne-am asigurat sisteme de ventilaţie, de aer condiţionat. În plus, ne programăm şi un meniu adecvat: folosim apă cu lămâie şi multe fructe: pepene roşu, struguri, mere, pentru a avea aportul necesar de vitamine”, a declarat Gabriela Urse, proprietar de clătitărie.

Braşovenii ies la terase după ora 20.00, până la 1 noaptea

Începând cu acest an, la terase, clienţi sunt foarte puţini în timpul zilei, majoritatea alegând să iasă seara din case.

„Am observat în acest an că şi-au făcut un obicei ca atunci când temperaturile sunt foarte ridicate să vină seara la terase, după ora 20.00 până la 1 noaptea. Noi ne-am adaptat şi sperăm să ne fie cald în continuare”, ne spune Gabriela Urse.

Proprietarii căuta tot felul de metode pentru a a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°