Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival internaţional de dialog intercultural la Cugir. Mai mulţi profesori universitari discută despre influenţele austriece în spaţiul cultural transilvănean

Publicat in Alba24, miercuri 20 iulie 2011 ·

La Cugir se reunesc, sâmbătă, mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, în cadrul Şcolii de Vară şi Festivalului Internaţional pentru Dialog Intercultural – “Diva Deva”.

Printre cei invitaţi la eveniment se numără prof. univ. dr. Pavel Puscas, de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, lector univ. dr. Francois Breda de la Facultatea de Ştiinţe şi Litere – Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, lector univ. dr. Adina Chirilă de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara, drd. Raoul Weiss din Paris şi alţii. Aceştia vor discuta despre influenţele austriece în spaţiul cultural transilvănean, în contextul unui dialog intercultural.

Manifestarea se desfăşoară sâmbătă, de la ora 10.00, la Primăria Cugir. Evenimentul este organizat de administraţia locală, Casa de Cultură Cugir şi Cercul “Europa Noastră” din Cluj Napoca, Institutul Italo-Român de Studii, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca şi Asociaţia Profesorilor de Istorie din România.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=32745

La Cugir se reunesc, sâmbătă, mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, în cadrul Şcolii de Vară şi Festivalului Internaţional pentru Dialog Intercultural – “Diva Deva”.

Printre cei invitaţi la eveniment se numără prof. univ. dr. Pavel Puscas, de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, lector univ. dr. Francois Breda de la Facultatea de Ştiinţe şi Litere – Universitatea “Petru Maior” din Târgu Mureş, lector univ. dr. Adina Chirilă de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest, Timişoara, drd. Raoul Weiss din Paris şi alţii. Aceştia vor discuta despre influenţele austriece în spaţiul cultural transilvănean, în contextul unui dialog intercultural.

Manifestarea se desfăş

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Somaţii - 15 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 3 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°