BCR, cea mai mare bancă locală după active, a scumpit creditele imobiliare după ce la sfârşitul săptămânii trecute a expirat o campanie promoţională derulată timp de o lună şi jumătate.
Banca a majorat cu 0,5 şi respectiv 0,4 puncte procentuale marja de dobândă la creditele în lei şi euro şi a reintrodus comisionul de analiză a dosarului de 1.200 de lei sau 290 de euro. Dobânda anuală efectivă urcă astfel la 10,6% la lei şi 7,67% la euro.
"Este vorba de expirarea unei campanii promoţionale derulată pe parcursul a şase săptămâni. Pricingul a revenit la parametrii normali", au declarat reprezentanţii BCR.
Campania de promovare a creditelor imobiliare s-a desfăşurat între 2 iunie şi 15 iulie, dar reprezentanţii băncii nu au oferit date privind finanţările vândute în această perioadă.
Oana Petrescu, vicepreşedintele responsabil cu retailul din cadrul BCR, declara în primăvară că băncile vor mai reduce dobânzile la credite deoarece au nevoie să-şi crească vânzările pentru a putea obţine profit. În prezent, bancherii se aşteaptă însă ca dobânzile la creditele în euro să mai crească, doar la lei existând un oarecare spaţiu de relaxare, condiţionat însă de evoluţia inflaţiei şi a economiei în general.
Creşterea marjei de dobândă la creditele în euro vine după ce la începutul lunii iulie BCR a ajustat valoarea indicatorului Euribor la şase luni, pe baza căruia este calculată dobânda variabilă la creditele acordate de bancă. Euribor reflectă costul la care se împrumută între ele principalele bănci din zona euro şi înregistrează o creştere vizibilă în ultima vreme, valoarea acestuia dublându-se în ultimul an.
În prezent, un client care nu are istoric cu banca plăteşte o marjă de dobândă de 6,9% peste Euribor la şase luni (a cărui valoare ajunge la 1,79%), ceea ce înseamnă că la un c