Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Toate proiectele cu rambursări UE bazate pe licitaţii publice vor fi verificate

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 iulie 2011 ·

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că a dispus verificări la toate ministerele privind proiectele UE, pentru a se asigura că nu vor exista probleme legate de facturile care trebuie transmise către Bruxelles, proiecte care aproape în totalitate sunt derulate de către autorităţile locale, potrivit Mediafax.

"Procedura de licitaţie publică se regăseşte la toate ministerele şi la toate ministerele am dispus această verificare, pentru a ne asigura că nu vom avea probleme cu facturile la Uniunea Europeană, deoarece aceste licitaţii, în 90% din cazuri, sunt derulate de autorităţile locale, consilii judeţene sau primării. Atunci, am dispus verificări pe orizontală şi pe verticală. Am dispus ca acele proiecte care au astăzi rambursări cu Uniunea Europeană şi se bazează pe licitaţii publice să facă obiectul evaluării", a spus Boc.

Într-un comunicat transmis de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) se arată că măsura dispusa de premier de a se verifica implementarea tuturor proiectelor cofinanţate din fonduri structurale şi de coeziune aflate în derulare şi de a nu se mai trimite pentru moment la Comisia Europeană declaraţii de cheltuieli şi solicitări de rambursare are ca obiectiv principal protejarea alocărilor financiare destinate României.

"Prin acest demers preventiv, Guvernul îşi rezervă un interval de timp pentru efectuarea unor verificări suplimentare ale procedurilor de achiziţii publice derulate în cadrul proiectelor şi pentru aplicarea de corecţii financiare în cazurile în care se constată încălcări ale normelor comunitare şi naţionale în domeniu. Conform prevederilor regulamentelor comunitare în vigoare, în cazul identificarii şi aplicării de corecţii financiare la nivel naţional de către structurile de specialitate responsabile, fondurile europene vizate pot fi reutilizate în cadrul programelor operationale pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Biroul Electoral SESIZEAZĂ Parchetul General în cazul scrisorilor trimise de George Simion mai multor persoane, fără acordul acestora

Gandul acum 31 minute
Biroul Electoral Județean Nr. 25 Ilfov a admis, sâmbătă, 26 aprilie, plângerile referitoare la o posibilă încălcare de către AUR a legislației privind protecția datelor personale în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 18 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°