Anunţ public lansarea Asociaţiei Revoluţionarilor Care Nu Au Apucat Revoluţia. Mărturisesc aici public că în ultimii 20 de ani am trăit o dramă interioară care m-a măcinat: eram prea mic la revoluţie. Aveam 13 ani şi îmi doream cu ardoare să ies să mă lupt cu tiranul, dar eram în vacanţa de iarnă la ţară, mama m-a tras de urechi şi m-a pus să stau locului. Deci, lipsind de la revoluţie în mod evident din motive care nu îmi pot fi imputabile, dar dorind cu ardoare să lupt, cred că mi se cuvine titlul de revoluţionar, ceva pensie specială, scutire de impozit şi ceva bilete gratuite pe CFR. Altfel, pot să atest cu martori (mama, tata şi bunica) următoarele merite:

1) am fost gata să mor sau să fiu rănit pentru revoluţie, faptul că nu am murit sau nu am fost rănit e un detaliu tehnic, nu e vina mea că teroriştii nu au ajuns şi în comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa, deci merit ceva pensie pe chestia asta;

2) în ziua de 21 decembrie 1989, am ieşit în faţa porţii şi m-am uitat ameninţător la o coloană de tancuri care se plimba între Târgovişte şi aeroportul militar Boteni, care este peste gârlă de satul meu. Cum a fugit Ceauşescu s-au întors şi tancurile, le-am iertat că stricaseră asfaltul, le-am zâmbit şi le-am făcut cu mâna în mod prietenos, deci am trecut de partea poporului şi a armatei imediat şi am ajutat moral soldaţii noştri revoluţionari. Sunt sigur că asta a contribuit decisiv la moralul lor şi, dacă am înţeles eu bine revoluţia, soldaţii ăia s-au întors la Târgovişte, unde apoi l-au împuşcat pe tiran, deci... E clar că merit să circul gratis pe RATB;

3) restul revoluţiei l-am petrecut la televizor, am spart seminţe şi am fost emoţionat de curajul tovarăşului Ion Iliescu, care s-a bătut cu tiranul, măcar pentru emoţiile acelor zile şi o scutire revoluţionară de impozit cred că mi se cuvine. Cred că în situaţia mea sunt mulţi alţi tineri potenţ