Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cupa de vară" Galaţi şi-a desemnat câştigătorii pe 2011

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 20 iulie 2011 ·

* brăileanul Dragoş Coticeru de la "Micul prinţ" a încheiat competiţia pe podium

Concursul de şah "Cupa de vară", competiţie organizată de Şah Club Galaţi s-a desfăşurat în acest an pe trei secţiuni, prima a fost Open şi au concurat 60 de jucători, printre ei fiind şi şahişti din Republica Moldova şi Irlanda, o secţiune a fost rezervată sportivilor cu vârste până în 8 ani, unde au participat 16 sportivi din Brăila şi Galaţi, iar la ultima la start s-au aliniat 12 reprezentanţi ai sportului minţii din Galaţi, Brăila, Constanţa şi Iaşi.

S-a jucat sistem elveţian, pe durata a 7 runde, iar la final podiumul la seniori a arătat astfel: 1 Aurelian Dan (Palatul Copiilor Buzău), 2 Cristian Dăianu (CS Otopeni), 3 Robert Pâsu (Şah Club Galaţi) toţi cu câte 5 puncte şi jumătate. Cel mai bine clasat şahist de la "Micul prinţ" a fost Iulian Preda, 4 puncte şi jumătate, care a ocupat locul al 14-lea, următoarea poziţie fiind adjudecată de Cristian Nichifor.

În concursul şahiştilor de 10 ani, Dragoş Coticeru s-a clasat pe locul al treilea, în timp ce la categoria de vârstă copii 8 ani, brăileanul Tristan Tudorache de la "Micul prinţ" s-a clasat pe locul al 7-lea, primind şi un bonus de la organizatori, anume facilitatea de a nu mai plăti taxa de participare la următorul concurs.

"A fost un concurs reuşit, cu multe partide spectaculoase. Coticeru s-a evidenţiat din nou, dar şi alţi copii de la «Micul prinţ» au avut creşteri vizibile de formă", a declarat Iulian Preda, instructorul de la clubul "Micul prinţ". * brăileanul Dragoş Coticeru de la "Micul prinţ" a încheiat competiţia pe podium

Concursul de şah "Cupa de vară", competiţie organizată de Şah Club Galaţi s-a desfăşurat în acest an pe trei secţiuni, prima a fost Open şi au concurat 60 de jucători, printre ei fiind şi şahişti din Republica Moldova şi Irlanda, o secţiune a fo

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 8 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°