Etern prigonitul Mititelu a pierdut răfuiala cu FRF şi s-a autoexclus din viitorul clubului
A început de la fuga lui Găman şi Bărboianu la Dinamo. A continuat cu plecarea lui Piţurcă. Nemulţumit de deciziile comisiilor LPF şi FRF, Adrian Mititelu le-a reclamat la Parchetul General.
Pe membrii comisiilor i-a acuzat de abuz în serviciu, pe şeful Ligii - de instigare la abuz în serviciu. Asta, în martie. În iunie, a depus plîngere penală şi la DNA, cerînd despăgubiri de 20 de milioane de euro. Într-un comunicat, Mititelu reclama FRF şi LPF pentru “complicitate la înşelăciune în formă agravată, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni”.
Şeful Craiovei considera, aşadar, că e inclus fără voia lui într-un grup infracţional. Ar trebui să răsufle uşurat după decizia Comitetului Executiv de a dezafilia Universitatea.
Dar se declară, fireşte, nedreptăţit. Cazul Mititelu versus FRF are toate datele unui război între găşti. O gaşcă mai zgomotoasă, “masacru, măcel, săriţi etc, etc”, alta mai ceremonioasă, “conform articolului, alineatului etc, etc” . Faceţi abstracţie de regulamente, de statut, amintiţi-vă de ştirile cu săbii ninja din Craiova! Acum imaginaţi-vă că unul dintre încăieraţi se duce cu jalba la Poliţie, să-i facă dreptate. Aşa a procedat Mititelu. Şi s-a aşteptat, culmea!, să aibă cîştig de cauză.
Unde e clubul în tot războiul ăsta? Acolo unde s-a aflat mereu, din ‘90 încoace. Pe mîna unor patroni depăşiţi de situaţie. Care l-au folosit ca să-şi consolideze statutul de “mahări” în oraş. Iată cine sînt eu, iată ce pot eu! Să mut Craiova la Turnu Severin, să ţin jucătorii sub cheie, pe Piţurcă la poarta cantonamentului şi să mă bat cu toţi, inclusiv cu galeria. Mititelu se proclamă nedreptăţit, e vorba însă de dreptatea lui, în diverse, nenumărate conflicte. Doar că treaba lui, ca şef