Deşi, iniţial doar în presa românească s-a vorbit despre restricţiile pe care guvernul spaniol doreşte să le impună pe piaţa muncii pentru români, acum şi presa spaniolă reacţionează.
Conform cotidianului El Pais, Spania este nevoită să facă acest pas înapoi pentru că piaţă forţei de muncă este grav afectată de criza financiară.
Cu cea mai ridicată rată a şomajului din UE, de 21%, guvernul a decis că este necesar să se introducă permisul de muncă pentru cetăţenii români. Decizia nu este oficială dar intenţia a fost comunicată autorităţilor de la Bucureşti care s-au declarat "bineînţeles, nemulţumite dar înţelegătoare".
La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc la Bruxelles o discuţie cu experţii de la Comisia Europeană la care v-a participa şi Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. Dacă formalităţile vor fi finalizate, în Spania se aşteaptă intrarea în vigoare a restricţiei în săptămânile imediat următoare.
În El Pais se precizează faptul că această măsură nu va afecta dreptul la libera circulaţie pentru că românii, în calitate de cetăţeni UE, pot intra în Spania, pot studia, însă va fi nevoie de permis de muncă dar vor să se angajeze, ca şi cum ar fi extracomunitari. Conform RFI, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii a declarat că "nu s-a vorbit nicio secundă de interzicerea accesului românilor pe piaţa muncii, ci mai degrabă de o garanţie că românii care ajung la muncă în Spania au contracte ferme de muncă".
De când România a devenit membră UE, numărul românilor care trăiesc în Spania a crescut de patru ori. Surse guvernamentale citate de El Pais cred că acest lucru se datorează numărului mare de facilităţi din Spania comparativ cu celelalte ţări din UE.