* clasamentul a fost întocmit de cei de la econtext.ro * astfel, Dumitru Popa apare pe poziţia a optsprezecea în top, cu un salariu de 5.847 lei/lună * contactat telefonic, prefectul ne-a declarat că salariul menţionat în analiză este mult mai mare decât în realitate
Dumitru Popa, prefectul Brăilei, se situează la jumătatea clasamentului într-o analiză efectuată de platforma econtext.ro, privind salariul prefecţilor din România. Popa apare pe poziţia a optsprezecea în top, cu un salariu de 5.847 lei/lună.
Primele trei locuri sunt ocupate de prefectul Iaşiului, Dragomir Sava-Tomaşeschi (7.126 lei/lună), urmat de Paul Beganu, prefectul Buzăului (6.995 lei/lună), şi de prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei (6.925 lei/lună).
La capitolul salarii mici, conform celor de la econtext.ro, sunt menţionaţi următorii: Ştefan Bardan, prefect de Alba - 3.731 lei/lună; Radu Octavian Giurcă, prefect de Satu Mare - 3.649 lei/lună; Cristian Florian, prefect de Bistriţa-Năsăud - 3.374 lei/lună.
"Aparent, prezenţa lor (prefecţilor - n.r.) este mai puţin vizibilă comparativ cu cea a primarilor sau a consilierilor locali. Totuşi, în ciuda acestei situaţii, prefectul conduce toate serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale. Adică, el este şeful unităţilor de poliţie, pompieri etc. din fiecare judeţ. Pe scurt, el este reprezentantul Guvernului în fiecare judeţ. Şi, din acest motive, el este plătit ca atare, uneori chiar mai bine decât primarii. Sau chiar decât premierul ţării!", se arată în textul ataşat analizei.
În legătură cu acest subiect, l-am contactat pe prefectul Dumitru Popa, pentru a ne comunica dacă salariul prezent în analiză corespunde realităţii. Dumitru Popa ne-a declarat că suma menţionată în topul econtext.ro depăşeşte salariul lui şi ne-a explicat că