Richard Scudamore, preşedintele executiv al Premier League, a anunţat aseară planurile pentru implementarea unei tehnologii care să asiste arbitrii englezi din sezonul 2012-2013. Sursa: Reuters
Scudamore speră ca sistemul, numit de englezi „goalline technology” (tehnologia de „linia porţii”), să fie pus la punct până sezonul viitor, informează „The Guardian”. Noua tehnologie ar ajuta arbitrii să ia deciziile corecte la cele mai importante faze din fotbal: cele de gol.
„Scopul jocului e să marchezi goluri. Jucătorii îşi încordează fiecare muşchi pentru a le produce sau a le respinge, fanii răguşesc încurajându-şi echipele să înscrie, golurile pot defini cariere întregi pentru antrenori şi jucători”, scrie Scudamore. Tehnologia e disponibilă, corectitudinea e prioritară şi e important ca Premier League să o implementeze cât mai curând posibil”, precizează CEO-ul.
FIFA este, de asemenea, implicată în căutarea soluţiilor electronice, după dezastrul arbitrajelor de la Campionatul Mondial din Africa de Sud. În sferturile de finală ale competiţiei, Lampard a marcat pentru Anglia împotriva Germaniei, însă golul nu a fost acordat, arbitrii considerând că mingea nu a trecut de linia porţii.