Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duckadam, pieton

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

E preşedintele clubului în acte, dar n-are un birou, iar Meme tocmai i-a luat maşina de serviciu, un Audi Q7. După directorul sportiv, Narcis Răducan, trecut pe linie moartă şi tăiat de la prime la câştigarea Cupei,Mihai Stoica a mai făcut o „victimă“.

Meme a început să se răzbune şi pe fostul mare portar, Helmuth ­Duckadam, pe care vrea să-l vadă plecat cât mai curând. Preşedintele roş-albaştrilor a avut, recent, surpriza neplăcută să constate că managerul a decis să-i ia autoturismul ­Audi Q7 pe care-l primise de la club în sezonul trecut. ­Asta deşi Duckadam cheltuise din propriul buzunar circa 2.000 de euro pe diverse revizii şi reparaţii ale maşinii. După ce a obţinut o audienţă la patron, Duckadam şi-a recuperat banii, urmând ca în scurt timp să i se dea o maşină marca Ford Focus, care ar mai fi disponibilă în parcul auto al Stelei. „Eroul de la Sevilla" mai deţine un autoturism marca Dacia Solenza, pe care-l foloseşte mai ales când se duce acasă, la Arad.

Şi Argăseală a păţit-o

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Stelei, Valeriu Argăseală, a trecut printr-o experienţă similară cu cea a lui Duckadam, vara trecută. Atunci, Victor Piţurcă a decis ca principalii săi colaboratori, Florin Marin şi Eugen Neagoe, să beneficieze de maşinile Audi Q7 pe care le foloseau Valeriu Argăseală şi contabilul Iulian Ghiorghişor.

După ce Duckadam a devenit, temporar, pieton, restul angajaţilor clubului ar putea avea aceeaşi soartă. Clubul Sportiv al Armatei Steaua a solicitat Tribunalului Bucureşti instituirea unui sechestru asigurator asupra a 33 de autoturisme ale clubului patronat de Gigi Becali! Asta până când roş-albaştrii vor achita datoria de 783.656 de lei către MApN, reprezentând chiria şi utilităţile arenei din Ghencea. Deocamdată, măsura nu a fost pusă efectiv în practică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 32 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 55 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°