​Razboiul din Libia este un esec pentru NATO. Nu neaparat militar, ci unul de imagine. De 120 de zile, cea mai puternica alianta militara de pe planeta nu reuseste sa incline decisiv soarta conflictului din nordul Africii. In ciuda suprematiei aeriene de care beneficiaza, a miilor de raiduri care au tocat sistematic fortele lui Muammar Gaddafi si a puterii sale militare covarsitoare, NATO se chinuie sa rezolve un conflict care dureaza deja de prea mult timp. Cum s-a ajuns in situatia ca patru luni de razboi sa faca praf imaginea construita de Alianta in 60 de ani si ce solutii are NATO pentru a opri un dezastru iminent?

Conducatorii militari ai Aliantei si liderii politici din statele membre au esuat lamentabil in ceea ce priveste "dosarul libian". Analistii sunt aproape unanimi: operatiunea din nordul Africii a fost planificata in pripa, in mod gresit, iar implementarea ei a suferit de la bun inceput. Nerabdarea unor state de a se implica rapid pentru a opri macelul provocat de trupele lui Gaddafi impotriva civililor din Benghazi (Franta, Marea Britanie) s-a lovit de refuzul altor tari de a intra in conflictul dintre fortele omului forte de la Tripoli si opozantii sai (Germania, Polonia).

Ulterior, la 31 martie, cand NATO a decis sa preia comanda operatiunilor de lupta, doar jumatate din tarile Aliantei (14) s-au alaturat eforturilor militare, in timp ce la misiunile de lupta din Libia iau parte efectiv doar 8 din cele 28 de state membre. Celelalte tari si-au justificat neparticiparea prin lipsa mijloacelor necesare, prin criza economica ce le impiedica sa faca sacrificii suplimentare sau prin faptul ca sunt deja epuizate de conflictele costisitoare din Irak si Afghanistan.

In plus, Alianta nu beneficiaza de implicarea totala a celui mai important actor al sau, Statele Unite, care a preferat sa stea in umbra dupa ce NATO a preluat co