Electrocentrale a primit zeci de cereri de la asociaţii de proprietari care vor căldură direct de la producător. Gălăţenii se plâng că, deşi îndură frigul pe timp de iarnă, sunt obligaţi să dea bani din buzunar pentru ţevile care trec prin subsolul blocurilor.
Gălăţenii refuză să mai primească agent termic de la Apaterm. Mai multe asociaţii de proprietari din Galaţi au solicitat producătorului de agent termic, Electrocentrale, să fie preluate de acesta şi să beneficieze, din iarnă, de căldură la preţ de producător.
"Noi avem deja o asociaţie de proprietari căreia îi furnizăm energie termică şi de exemplu, iarna trecută i s-a facturat gigacaloria la preţul de 144,17 lei, faţă de restul gălăţenilor care a plătit pentru gigacalorie 312 lei", a declarat Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale Galaţi.
Potrivit conducerii CET, de la începutul lunii iunie şi până acum, peste 20 de asociaţii de proprietari au depus cereri la secretariatul unităţii.
Se simt batjocoriţi
Gălăţenii spun că nu mai vor să plătească gigacaloria la preţ dublu. Oamenii acuză Apaterm că deşi îndură frigul în fiecare iarnă, societatea îi obligă să plătească energia termic ce trece prin conductele subsolului din blocuri.
"Noi am făcut adresă către Electrocentrale în care am solicitat să trecem la ei. Dacă primim energie termică de la ei, plătim la jumătate. Este o problemă foarte mare cu Apaterm. Oamenii sunt nemulţumiţi. Au vrut să se debranşeze, dar le-au fost puse nenumărate piedici. Oamenii au stat în frig, dar în schimb au fost obligaţi să plătească. Ce li s-a facturat lor? Ce nu au consumat?", ne-a declarat Florentina Anton, preşedintele Asociaţiei de Proprietari 311 din Galaţi.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia