Şefii lui Ceauşescu au fost ardeleni, de etnie maghiară. Pe fiul lui Andor Bernath, Mircea Răceanu, dictatorul l-a condamnat la moarte, în 1989, pentru spionaj în favoarea americanilor. Alexandru Moghioroş şi Andrei Bernat au fost şefii aprobaţi de Internaţionala Comunistă pentru UTC-ul din România.
În 1965, imediat după întronarea sa ca secretar general al partidului, printre alte noutăţi, Ceauşescu a decis preschimbarea carnetelor de partid. Noua numerotare a început din vârful ierarhiei: el a primit carnetul cu numărul 1. Gheorghe Apostol, numărul 2, Bodnăraş - 3, Maurer - 4, Bârlădeanu - 5... Iar presa epocii difuza continuu lozinca identificării partidului cu Ceauşescu şi a istoriei sale cu meritele şi deciziile liderului.
Al câtelea membru de partid să fi fost, oare, tânărul Ceauşescu? În primăvara lui 1921, la Congresul de constituire al PCdR abia 51 de delegaţi (reprezentând 428 de mandate) au votat afilierea partidului, fără rezerve, la Comintern. Aceştia - arestaţi încă înainte de încheierea întrunirii - pot fi consideraţi fondatorii comunismului în România.
Sinteza siguranţei
Din anul 1933, când tânărul Ceauşescu se consideră activist al tineretului comunist, datează o sinteză privind PCdR. Îi aparţine directorului Siguranţei, Eugen Cristescu. Documentul, solicitat de ministrul de Externe spaniol în cadrul unui schimb de informaţii despre „acţiunea agenţilor sovietici", specifică mecanismul funcţionării PCdR. Fondurile şi instrucţiunile Cominternului sunt transmise în România prin Biroul Federaţiei Comuniste Balcanice cu sediul la Berlin. Conducerea din ţară este un Comitet Central, reprezentat de un Secretariat (Biroul Politic). Se acţionează prin asociaţii legale şi clandestine.
Sindicatele Profesionale Unitare Revoluţionare (afiliate la Profintern - Internaţionala Sindicală Roşie cu sediul la Moscova), Ajut
