Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Christian Ciocan este şeful Biroului de informare a presei din Poliţia Română

Publicat in Cotidianul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Christian Ciocan, fost purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, este, începând din 6 iulie, şeful Biroului de informare a presei din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice a Poliţiei Române.

Christian Ciocan fusese numit, în decembrie 2010, şef al serviciului de presă din Poliţia Capitalei, purtător de cuvânt devenind comisarul şef Diana Sarca.

Ulterior, funcţia ocupată de Ciocan a fost desfiinţată, iar acesta şi-a încheiat raporturile de serviciu cu Poliţia Capitalei, a declarat acesta pentru MEDIADAX.

Începând din 6 iulie, Christian Ciocan a devenit şef al Biroului de informare a presei din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română.

Mai multe instituţii de presă au informau, în decembrie 2010, că Ciocan, pe atunci purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei, ar fi fost sancţionat prin interzicerea dreptului de a mai da declaraţii presei pentru o perioadă de şase luni. Motivul sancţiunii ar fi fost declaraţiile făcute de el în contextul scandalului în care a fost implicat fiul senatorului Plăcintă. Cu acea ocazie, Ciocan a recomandat cetăţenilor Bucureştiului să evite să se implice în vreo altercaţie de stradă, atunci când sunt martori la aşa ceva.

Ciocan însă a susţinut că nu a fost sancţionat.

El a indicat modalităţile de sancţionare a poliţiştilor, prevăzute în Legea 360 privind statutul acestora: mustrarea verbală, retrogradarea, reducerea salariului pe o perioada de la una la trei luni sau destituirea din funcţie. Totodată, potrivit lui Ciocan, în poliţie nu există funcţia de purtător de cuvânt, aceasta fiind o atribuţie, astfel că purtătorul de cuvânt nu poate fi sancţionat prin modalităţi "specifice", precum interzicerea comunicării cu presa.

Christian Ciocan, fost purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, este, începând din 6 iulie, şeful Biroului de informare a presei din cadrul Centru

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 21 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni: Mai cald decât de obicei în România, mai ales în sud

Mediafax acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunţă mai calde decât de obicei în România, potrivit prognozei meteo pentru următoarea lună. În perioada 1-29 iulie, temperaturile vor fi peste mediile normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice

FOTO Văcuță salvată de pompierii botoșăneni dintr-o groapă de aproape doi metri

Botosani News acum o ora
Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni. Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 34 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum o ora
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°