Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, despre raportul CE: Măsurile Guvernului, apreciate. ÎCCJ şi CSM, printre instituţiile neconvingătoare

Publicat in Antena 3, miercuri 20 iulie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii pe tema raportului Comisiei Europene pe Justiţie. Şeful de stat a apreciat raportul Comisiei Europene ca fiind unul just, care relevă atât progresele, cât şi problemele din domeniul justiţiei.

Liderul României a nominalizat instituţiile care s-au bucurat de aprecierea CE (DNA, Parchetul General, Direcţia Anticorupţie din MAI, Direcţia Antifraudă din Inspectoratul General al Poliţiei şi ANI), dar şi pe cele care au fost "neconvingătoare" (ÎCCJ, CSM şi Parlamentul României).

De asemenea, preşedintele Băsescu a făcut un apel către ziarişti să prezinte corect raportul CE privind MCV, spunând că "presa nu mai poate minţi la nesfârşit".

Acestea sunt principalele declaraţii ale preşedintelui:

- Raportul este unul corect, care relevă progrese făcute în direcţia atingerii obiectivelor de a avea un sistem de justiţie eficient. Pe de altă parte, raportul pune degetul pe problemele din justiţie, care afectează credibilitatea României

- Raportul este o consolidare a raportului pozitiv pe care România l-a avut în februarie. El este consolidat acum de raportul anual

- Aş spune că raportul certifică progresele pe care România le-a făcut în ultima perioadă şi nu voi ezita să menţionez aprecierea extrem de consistentă la adresa Guvernului care, în opinia celor care au adoptat raportul, a dovedit determinare şi angajament în procesul de reformă

- Faptul că Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele patru coduri şi că a revenit cu o formulă acceptabilă pentru ANI reprezintă elemente care au convins CE că există o deplină determinare a Guvernului de a crea un cadru pentru lupta anti-corupţie

-Aprecieri pozitive au fost la adresa următoarelor instituţii: DNA, Parchetul General, Directia Anticorupţie din MAI, Direcţia Antifraudă din Inspectorat

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 7 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 4 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 9 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°