Directorul sportiv al Universităţii Cluj, Felix Grigore, a vorbit despre eventualitatea în care „U“ şi CFR s-ar întâlni în ultimul act al Cupei României, meci care are şanse mari să fie organizat pe noua arenă a Clujului. Acesta spune că stadionul ar fi plin de suporteri „alb-negri“
Universitatea Cluj porneşte cu gânduri măreţe în noua ediţie a campionatului. Obiectivul propus de conducere este câştigarea Cupei României şi ocuparea unuia dintre cele cinci locuri la finalul sezonului. Mai mult, FRF a anunţat că există şanse mari ca finala de anul viitor să fie disputată pe „Cluj Arena“. Mai mulţi oameni de fotbal au vorbit în ultimul timp de faptul că Universitatea ar fi chiar una dintre favoritele la titlu în acest an.
Atacantul Claudiu Niculescu spune că ar fi un lucru extraordinar ca cele două echipe ale Clujului să se întâlnească în ultimul act. „Ar fi frumos să ajungem noi în finală şi să întâlnim pe CFR, dar până la urmă nu cred că este atât de important adversarul. Va fi greu, dar nu imposibil să accedem în ultimul act. Este drumul cel mai scurt spre cupele europene şi un vis devenit realitate. Pentru mine personal ar fi un final de carieră perfect“, a spus acesta.
Directorul sportiv al „alb-negrilor“, Felix Grigore, a fost ironic la adresa fanilor echipei rivale: „Dacă am juca în finala cupei împotriva CFR-ului, stadionul ar fi arhiplin, dar nu vom avea 30.000 de susţinători, ci doar 29.700, pentru că ceilalţi 300 ar fi ai CFR-ului“, a declarat acesta.