Călătoria în mijloace de transport în comun este o experienţă destul de sufocantă pe parcursul întregului an, însă devine şi mai neplăcută odată cu sosirea verii.
Iată, însă, că un cercetător japonez s-a gândit şi la acest aspect şi a inventat jacheta dotată cu propriul sistem de aer condiţionat.
Noua piesă vestimentară, echipată cu două mici ventilatoare cusute în partea din spate, asigură o "briză proaspătă" în jurul corpului, indiferent dacă persoana care poartă jacheta se află pe stradă sau la birou, ajutând propriul sistem de răcire al organismului.
În mod normal, transpiraţia se evaporă, cauzând un efect de răcire, însă hainele împiedică acest proces, reţinând picăturile de transpiraţie.
Dar jacheta inventată de Hiroshi Ichigaya, fost tehnician la Sony, produce un curent circular de aer, care accelerează evaporarea transpiraţiei. Două motoraşe cusute în partea din spate pompează aer proaspăt în jurul corpului, până spre guler şi capătul mânecilor, potrivit Daily Mail.
Motoraşele, cu un diametru de 10 centimetri, sunt alimentate de baterii de tipul AA şi au o durată de funcţionare de câteva ore, dar pot fi la fel de bine conectate la un calculator, printr-un cablu USB. Părţile electrice pot fi detaşate înainte de spălare.
"Este adevărat că jacheta te face să arăţi ca un omuleţ Michelin, însă, în fabrici şi uzine, oamenii sunt mai mult interesaţi să-şi facă treaba în condiţii confortabile", a declarat Hiroshi Ichigaya, inventatorul jachetei cu aer condiţionat.