Adrian Tănase, 36 de ani, este noul director general al societăţii de administrare ING Investment Management (IM) România, cu active în gestiune de peste 500 milioane de euro.
Anterior, el a fost managerul fondului de acţiuni ING International Romanian Equity, unul dintre cei mai mari investitori de la Bursa de Valori Bucureşti.
Numirea lui Adrian Tănase la conducerea ING IM este cea mai importantă mutare din ultima perioadă de pe piaţa locală de administrare a investiţiilor, unde schimbările de management sunt rare, iar unii administratori deţin mandate de conducere chiar şi de peste 10 ani. ING IM este sucursala locală a unuia dintre cei mai mari administratori de investiţii la nivel european.
În ultimii trei ani, Adrian Tănase a fost managerul de portofoliu al fondului de acţiuni ING International Romanian Equity. Fondul are active de 320 de milioane de lei (75 mil. euro). Adrian Tănase a decis şi selectat sectoarele de activitate şi companiile în care să fie investite activele fondului de acţiuni. În ultimul an, fondul a înregistrat un randament de 20% (31 mai 2010 - 31 mai 2011), peste creşterea de 10% a indicelui BET şi cea de 5% a indicelui BET-FI. Fondul investeşte şi pe pieţele din Polonia, Cehia sau Ungaria.
"Valoarea totală a activelor în administrare este de peste 500 mil. euro. Echipa locală a ING Investment Management este responsabilă cu managementul de portofoliu pentru două fonduri de investiţii înregistrate în Luxemburg: ING International Romanian Equity şi fondul de obligaţiuni ING International Romanian Bond , cu active cumulate de 265 mil. euro. Restul activelor în administrare sunt mandate primite de la clienţi instituţionali", a declarat pentru ZF Adrian Tănase.
Obiectivul noului director general este ca societatea pe care o conduce să ajungă liderul pieţei locale de administrare de active, poziţie în prezent deţi