Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, ieri, că nu crede că va fi afectată aritmetica votului din Senat prin prezenţa lui Cătălin Voicu, arătând că succesul depinde de mobilizarea grupurilor politice, diferenţa dintre opoziţie şi putere fiind minimă şi relativă, conform Mediafax. "Cu sau fără domnul Voicu prezent în sală, ceea ce contează cu adevărat este mobilizarea grupurilor politice. Cu sau fără domnul Voicu, cheia succesului în Senat e aceeaşi, grupurile politice care se mobilizează mai bine câştigă, pentru că diferenţa este minimă, relativă şi fluctuantă între putere şi opoziţie", a precizat Sever Voinescu. Senatorul Cătălin Voicu a fost eliberat din arest preventiv, în urma deciziei de luni a Completului de cinci judecători al instanţei supreme, în cazul parlamentarului fiind cea de-a patra cerere de a fi judecat în stare de libertate, solicitare care în final a fost admisă. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut decizia Secţiei penale a instanţei supreme care a decis că senatorul poate fi cercetat în libertate.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, ieri, că nu crede că va fi afectată aritmetica votului din Senat prin prezenţa lui Cătălin Voicu, arătând că succesul depinde de mobilizarea grupurilor politice, diferenţa dintre opoziţie şi putere fiind minimă şi relativă, conform Mediafax. "Cu sau fără domnul Voicu prezent în sală, ceea ce contează cu adevărat este mobilizarea grupurilor politice. Cu sau fără domnul Voicu, cheia succesului în Senat e aceeaşi, grupurile politice care se mobilizează mai bine câştigă, pentru că diferenţa este minimă, relativă şi fluctuantă între putere şi opoziţie", a precizat Sever Voinescu. Senatorul Cătălin Voicu a fost eliberat din arest preventiv, în urma deciziei de luni a Completului de cinci judecători al instanţei supreme, în cazul parlamentarului fiind c