Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardar, pe timp de criză...

Publicat in rfi, miercuri 20 iulie 2011 ·

O veste bună pentru un număr restrâns de oameni de pe planetă: criza economică şi financiară din ultimii ani a fost o bună conjunctură pentru… apariţia de noi milionari şi miliardari.

Toate instituţiile specializate şi toţi experţii confirmă această tendinţă: anul 2010 a fost unul record în materie de multiplicare a numărului de milionari şi miliardari în lume, ba chiar a fost un an mai bun decât 2007, de dinaintea crizei.

Revista Le Point, care dedică un dosar acestui fenomen nu ne spune cum reuşesc unii să se îmbogăţească pe timp de criză sau poate datorită ei, dar ne furnizează nişte cifre halucinante: clubul milionarilor numără pe planetă în jur de 10.900.000 de persoane. Ceva mai restrâns este cel al miliardarilor, de 1.210 de persoane (sau familii). Jumătate dintre miliardari, din ţări emergente

Distribuţia geografică a acestor indivizi foarte bogaţi este şi ea relevantă pentru unele tendinţe, întrucât jumătate din numărul miliardarilor provine din China, Rusia, Brazilia şi India.

De notat de asemenea că aceşti miliardari din ţările să le zicem emergente sunt mai tineri decât cei din Statele Unite şi din Europa şi şi-au construit averile singuri, în timp ce în Occident, mulţi miliardari au moştenit de fapt mari averi. SUA au cei mai mulţi miliardari

Cei mai mulţi miliardari pot fi găsiţi în Statele Unite: 413. Pe locul al doilea se situează China, cu 115, apoi Rusia, cu 101, după care urmează India, cu 55 şi Germania, cu 52 de miliardari. Franţa este la acest capitol mult în urmă, cu doar 14 averi cifrate în miliarde.

În materie de milionari, tot Statele Unite se află în fruntea plutonului, urmate de Japonia şi Germania. Peste jumătate din populaţia care formează clubul milionarilor trăieşte în aceste trei ţări.

Potrivit clasamentului Forbes, cei 1.210 miliardari de pe planetă deţin 4.500 de mi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 39 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 14 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 59 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°