Vestea dezafilierii Universităţii Craiova - adică a scoaterii ei din fotbal - a căzut fix ca un trăsnet din acelea care se aud de Sfântul Ilie, decizia fiind luată de mahării fotbalului românesc chiar într-o asemenea zi. Telefonul îmi sună mereu, colegii de copilărie şi prietenii din Oltenia vor să le confirm vestea sau să le dau un licăr de speranţă că totul nu-i adevărat. Ştirea prinzându-mă chiar în inima Olteniei, le văd reacţiile, sau mai curând şocul, în direct. Mi-e foarte greu să descriu reacţiile, vorbele grele spuse şi la adresa cui, dar un lucru este sigur: nimeni, cel puţin în prima reacţie, nu-l înjură pe Adrian Mititelu, mulţi au o memorie foarte bună, fac asociaţii la care nu mă aşteptam, aduc în prim-plan evenimente uitate ori neştiute şi sunt categorici. Pentru ei, Ştiinţa, cum îi spun aproape toţi, a fost asasinată (culmea!) de un oltean în semn de răzbunare totală după ce patronul ei Adrian Mititelu şi-a asumat riscul uriaş de a-l înfrunta deschis la orice oră din zi şi din noapte şi pe orice post de televiziune ori radio, ca şi la orice ziar sau agenţie de presă. Şi l-a înfruntat nu pentru un aut ori un corner dat aiurea de arbitru, ci pentru probleme capitale pentru viaţa echipei craiovene în prima divizie a ţării, pentru fapte flagrante sau decizii strigătoare la cer, dar toate luate mereu împotriva Ştiinţei.

Cine are capul pe umeri şi minte în el ştie că Ştiinţa Craiova plăteşte azi pentru că nu a stat în front în poziţie de drept şi cu ochii în pământ, pentru că a înfruntat un sistem cumplit, ce are ca pilier aproape unic un individ emblematic pentru tot ce era mai urât, mai puturos şi mai fetid în fotbalul din perioada comunistă. Faptul că decembrie 1989 l-a prins răspunzând de destinele unei echipe ce exprima cel mai limpede putreziciunea acelei lumi spune totul. Faptul că, după 1989, el a ajuns şef suprem de ligă spune şi mai mult