Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A reclamat că a fost tâlhărit de frica nevestei

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iulie 2011 ·

Un bărbat din Istria riscă o amendă usturătoare după ce a sunat la 112 şi a ameninţat că a fost tâlhărit de toţi banii din buzunar şi de telefonul mobil.

Ancheta a scos la iveală că bărbatul îşi petrecuse noaptea bând şi jujcând jocuri de noroc, iar când a descoperit că nu mai are niciun leu, i s-a făcut frică.

Întâmplarea s-a petrecut în Istria, în ziua de 18 iulie, în jurul orei 3.00. Oamenii legii au fost sesizaţi de Ilie Câineanu (55 de ani) că, în timp ce se întoarcea de la barul din sat, a fost acostat de un necunoscut care l-a ameninţat, i-a luat banii (600 de lei) şi telefonul mobil. Poliţiştii au avut dubii asupra veridicităţii reclamaţiei când au descoperit că presupusa victimă dă declaraţii contradictorii asupra semnalmentelor agresorului şi a locului unde a fost comisă agresiunea. În cele din urmă Câineanu a sfârşit prin a recunoaşte că i-a fost frică de soţia sa şi de reacţia ei, atunci când va afla că a cheltuit toţi banii familiei. Câineanu va fi amendat pentru alertarea nejustificată a autorităţilor, amenda fiind cuprinsă între 100 şi 500 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 27 minute
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Descinderi la Spitalul Municipal Timișoara într-un dosar de ABUZ în serviciu

Gandul acum 37 minute
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la Spitalul Municipal Timişoara, într-un dosar de abuz în serviciu. Două persoane vor fi duse la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Potrivit primelor informa

Angajații caselor de pensii amenință cu proteste: Aplicarea de corecții bugetare va duce la blocarea totală a activității

Adevarul acum 33 minute
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), își exprimă îngrijorarea cu privire la discuţiile purtate la nivel guvernamental, referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privinţa sal

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine în România într-o vizită oficială

Ziua Constanta acum 2 ore
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, pe data de 10 iunie. El va fi primit de către președintele României, Nicușor Dan, iar după o primă întâlnire oficială vor merge împreună la baza miliară de

CFR Călători a anunțat pe ce rută vor circula cele patru noi trenuri modernizate cu bani din PNRR

HotNews acum o ora
CFR Călători anunță că, începând din zilele de 3 și 4 iunie, vor circula pe ruta Brașov – București Nord – Constanța patru noi trenuri modernizate prin PNRR. Din 16 aprilie circulă primul astfel de tren modern, format din locomotivă + patru vagoane.

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Poșta Română Primele terminale Bitcoin ajung în oficiile poștale!

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională ,,Poșta Română” anunță lansarea unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România) – principala platformă de schimb de criptomonede din țară. În cadrul acestui parteneriat, sunt instalate primele termina

Ministrul Energiei: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluţie, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici

G4Media acum 2 ore
Ministerul Energiei şi-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie şi una dintre soluţii poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului şi a Ministerului de Finanţe, a declarat, m

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Rapidului

G4Media acum 20 minute
Rapid București a anunțat, în cursul zilei de marți, că noul tehnician al echipei din Giulești este Constantin Gâlcă. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Contractul semnat de Gâlcă cu formația bucureșteană e

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

30°
mar.

17°/31°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

15°/30°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°