Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când vom da detergenţii pe laser?

Publicat in Romania Libera, miercuri 20 iulie 2011 ·

Cu toţii am auzit de termenul laser, însă ştim cu adevărat ce înseamnă şi ce funcţii are? Am fost uimiţi să descoperim cât de complex este, de fapt, laserul şi ce rol joacă el astăzi.

Compania Cleanlaser din Germania este un institut parcă desprins dintr-un film al viitorului, cu 35 de angajaţi, dintre care 40% ingineri, iar restul tehnicieni şi lucrători. Cu toţii am păşit pentru prima oară într-o astfel de clădire, unde maşinăriile, roboţii, dar mai ales laserul par să domine întreaga lume. Dar cum funcţionează toate acestea?

Compania Cleanlaser a fost fondată în anul 1997, având sediul la Herzogenrath (în apropiere de oraşul Aachen) şi dispune de un laborator performant în care se fac teste cu lasere folosite pentru curăţarea suprafeţelor învechite.

Firma se ocupă cu vânzarea dispozitivelor care emit lasere, fiecare cumpărător folosindu-l în scopuri personale. Însă un astfel de dispozitiv are costuri foarte ridicate, poate depăşi 200.000 euro. Şi formele sunt diferite, de la mărimea unei maşini până la mărimea unui ghiozdan. Ele pot fi folosite de la curăţarea pieselor de maşină până la arheologie, cum ar fi curăţarea piramidelor în Egipt sau a renumitului Dom din Koeln. Afacerea este foarte profitabilă, 3,3 milioane euro în anul 2009, iar pentru anul 2011 se estimează câştiguri de circa 4 milioane euro.

Laserul funcţionează cu ajutorul unor pulsuri puternice de lumină (50.000 pulsuri/secundă) care au temperaturi foarte ridicate şi îndepărtează orice pată neagră de pe o suprafaţă, făcând-o să dispară prin evaporare. Procesul se opreşte când pata este îndepărtată şi metalul reflectă lumina. Suprafeţele metalice nu sunt deteriorate sau topite dacă dispozitivul este setat la parametrii corespunzători.

Avantajele vin o dată cu dispozitivul, nu trebuie folosiţi agenţi de curăţare, ceea ce duce la costuri reduse şi la mai puţină poluare. Al

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 25 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 51 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 51 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°