Rezultatele dascălilor buzoieni la examenul de titularizare îi încadrează pe aceştia la mijlocul clasamentului pe ţară. Din cei 411 dascăli care au susţinut examenul, au reuşit să obţină note mai mari de 7, de titularizare, 30,82 la sută, în timp ce note între 5 şi 7, care le permit să fie suplinitori, au fost obţinute de 39,32 la sută dintre candidaţi.
Dacă iniţial s-au înscris 640 de cadre didactice pentru examenul de titularizare, doar 411 au primit şi note, asta pentru că 102 nu s-au prezentat, iar 127 s-au speriat de subiectele primite şi au părăsit sala chiar la începerea examenului.
La note sub 5, judeţul Buzău se situează sub media la nivel naţional, de 32%. Au fost 122 de candidaţi care au obţinut note între 1,01 şi 4,99 şi unul care a luat doar punctul din oficiu, adică nota 1.00. Această notă minimă a primit-o Valica Petre, care a dat examen la Psihopedagogie Specială.
La Buzău nu s-a luat niciun “10” , însă ponderea celor cu note între 7 şi 9,99 , adică cei admişi pentru un post de titular este de 30,82%, faţă de 30 de procente la nivel naţional. Note foarte bune, însemnând între 9 şi 9,99 au obţinut doar 10 candidaţi. Nota cea mai mare la examenul din acest an a fost obţinută de George Dascălu la Religie: 9, 70. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Buzău, pentru posturile de titular au rămas în cursă 126 de candidaţi.
“Putem spune că la Buzău s-au obţinut în acest an note bune şi ne clasăm la mijlocul clasamentului pe ţară, ceea ce nu este un lucru rău”, ne-a declarat inspectorul general adjunct Mariana Davidescu.
Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute au depus contestaţii la centrul de examen de la grupul şcolar Dimitrie Filipescu, iar mâine se vor afişa rezultatele finale. Vineriva avea loc şedinţa publică de repartizare pe posturi.