Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să-i iubim pe cei bogați

Publicat in Capital, joi 21 iulie 2011 ·

Una dintre cărțile colecției care se dă împreună cu revista Capital se numește “Secretele minții de milionar”, scrisă de T. Harv Eker. Este o carte care dezvăluie lucruri, la propriu.

Ce este mai enigmatic, ce este mai ascuns omului de rând, ca mine și ca tine, cel care citești aceste rânduri, ca mintea unuia care a făcut la viața lui foarte mulţi bani?

Un miliardar ca Soros, cunoscut ca fiind un geniu al ingineriilor financiare, nu este foarte demn de admirație, ținând cont că se spune că manipulează piețe financiare ca să dea tunuri. La fel, nici un milionar român, oricare ar fi el, nu ştiu să fie privit cu admiraţie de către opinia publică, pentru că întotdeauna va plana asupra lui suspiciunea că a făcut acei bani prin furt, minciună și fraudă.

Și acum, îmi voi permite să extrag din cartea mai sus amintită o frază la care merită să reflecte toți cei care, dintr-un motiv sau altul, au o ură pentru bogați:

“Adesea, săracii privesc către cei bogați cu resentiment, invidie și gelozie. Ori îți șoptesc: “ Ce norocoși sunt ” sau bombăne în barbă: “Bogații ăștia ticăloși .” Trebuie să înțelegeți că dacă îi percepeți pe cei bogați ca fiind răi sub orice formă, iar dumneavoastră doriți să fiți o persioană bună, nu veți fi niciodată bogat. Este imposibil. Cum puteți fi ceva ce disprețuiți?”

Cei mai mulți dintre cei care urăsc milionarii își doresc să ajungă bogați la rândul lor, însă este imposibil să se întâmple acest lucru atunci când mentalitatea și întregul sistem de gândire este cel al unui sărac.

Probabil că primul pas înspre a deveni bogat este acela de a-ți schimba mentalitatea și optica față de bogăție și de cei care o dețin. E adevărat și trebuie să recunosc faptul că ideea suportă foarte multe nuanțe.

Așadar, un sfat cât se poate de practic înainte să vă apucați să faceți bani adevărați: Nu-i invidiați, în mod automat, p

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 27 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 44 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 48 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 20 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 11 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°