Mircea Sandu (58 de ani), preşedintele FRF, a dezvăluit, astăzi, conţinutul unui mesaj primit recent pe telefonul mobil. Mircea Sandu (58 de ani), preşedintele FRF, a dezvăluit, astăzi, conţinutul unui mesaj primit recent pe telefonul mobil.
”De cancer ai scăpat, dar de mine nu scapi”, este mesajul primit de Mircea Sandu. ”Un singur om putea s-o facă. Gândiţi-vă voi cine”, a continuat preşedintele FRF.
”Naşul” a lăsat să se înţeleagă că în spatele ameninţării a stat Marian Iancu, patronul lui Poli Timişoara, sau Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova. Cei doi i-au declarat război lui Mircea Sandu, după ce formaţia bănăţeană nu a primit licenţa pentru Liga I, iar echipa olteană a fost dezafiliată.
”Au gestionat cluburile fraudulos şi pentru asta au pierdut locul de Liga I. Căutaţi în altă parte persoanele care au distrus aceste cluburi. Probabil sunt cei care vorbesc”, a mai declarat preşedintele FRF.