Textul publicat de Vasile Ernu zilele trecute pe criticatac are un dar paradoxal: acela de a fi necesar si inutil in acelasi timp. Necesar pentru ca reprezinta un efort binevenit de interpretare a fundamentelor actiunii puterii din Romania si inutil pentru ca foloseste o cheie construita pentru alte usi.
Sa le luam pe rand (cu precizarea ca randurile de mai jos sunt degraba o reactie decat o contra-explicatie)
Stil versus ratiune
“Metaforele, miturile, simbolurile, alegoriile nu mai sînt instrumente politice funcţionale pentru un stat modern”, spune Vasile adaugand ca suma asta de procedee stilistice a luat locul instrumentelor politice moderne. Asa o fi? Eu tind sa cred ca nu. Exemplul dat in context este chiar relevant. “Regionalizarea”, draga Vasile, a murit ca subiect tocmai din motivele expuse de tine. Insuficienta dezbatere, insuficient calcul si studiu prealabil. Asta desi inclusiv opozitia a recunoscut ca este o problema care merita atentie si o posibila rezolvale candva. Va reaparea probabil la un moment dat. Vom vedea atunci calitatea dezbaterii si rolul metaforei.
Deocamdata, constitutia a innabusit heirupismul haotic al presedintelui care, la randu-i, a acceptat pierderea. Nu pricep care e metafora aici. Partidul de guvernamant, impreuna cu presedintele tarii, au propus amatoristic o tema, care a fost respinsa de societate at large iar esecul a fost vizibil. Exces de stil? Nu. Calcul politic gresit. E victoria ratiunii asupra stilului. Politica “reala” a invins.
Vei spune probabil ca infrangerea asta e un semn al timpurilor si defineste o caracteristica majora a actualei puteri. Partial sunt de acord. Insa, spre deosebire de tine, eu cred totusi ca avem mecanisme care functioneaza si care intervin atunci cand e cazul. Romania nu e totusi atat de amorfa pe cat s-ar putea crede la o privire superficiala. La ni
