McLuhan a găsit echilibrul perfect între limbajul aproape mistic-contraintuitiv, referinţă academică, profeţie. La cel mai mic balans, riscurile erau infinite. Oricum a avut destui critici duri pe care el îi iubea în stilul său inconfundabil: nimeni nu citeşte cu mai mare atenţie decît unul care vrea să ţi-o tragă…
Omului îi plăceau teribil jocurile de cuvinte, frazele sincopate, aforismul pus la lucru pentru investigarea noilor media, în fond o adaptare perfectă a discursului filozofic la peisajul „electric”. Nu e întîmplătoarea citarea continuă din Joyce-ul ăla din Finnegan’s Wake (doar şi irlandezul foloseşte mijloacele însele pentru a obţine mesajul). Am ales cîteva pasaje să vă delectaţi. Şi să vă daţi jos pălăria cîteva secunde pentru McLuhan, la 100 de ani de la naştere.
Astăzi tiranul nu conduce prin forţa pumnului sau a bîtei, ci, deghizat în cercetător al pieţei, îşi mînă turmele de mioare pe căile avantajului şi ale confortului.
*
Vom mîngîia, vom modela şi vom structura fiecare faţetă, fiecare contur al acestei planete, ca pe o operă de artă, iar apoi, desigur, vom crea un nou mediu în jurul ei. După cum romanticii au început să se ocupe de vechea lume pastorală, agrară – ca formă de artă – pe cînd maşinile erau noi, tot astfel vom începe să tratăm şi noi planeta ca pe o operă de artă.
*
Starea de excitare pe care ţi-o dă consumul de droguri este intim legată de impactul cu mijloace electrice. Gîndiţi-vă doar la metafora stării de euforie: turn on, a (se) aprinde. Îţi aprinzi conştiinţa prin droguri, la fel cum îţi deschizi toate simţurile şi te laşi purtat în starea de implicare profundă şi totală atunci cînd aprinzi televizorul.
Aici mă pot da şi eu deştept. Pentru că de la turn on-ul anilor 60-90, impresia mea e că am alunecat în paradigma lui log in. Din tribal am alunecat firesc în sectar. Scriu despre McLuhan,
