În spatele Cortinei de Fier, elementele culturii capitaliste erau considerate "putregaiuri morale" şi o imagine hidoasă a unui stil de viaţă egoist care, în niciun caz nu îşi avea locul într-o societate colectivizată. Însă, în spatele uşilor închise, liderii comunişti din statul ungar se desfătau chiar cu ceea ce condamnau atât de vehement în spaţiul public, povesteşte Wall Street Journal.
O descoperire recentă relevă faptul că liderii partidului socialist ungar (MSZMP), care au condus ţara între 1956 şi 1989 aveau o colecţie impresionantă de filme americane şi europene. Producătorul şi distribuitorul de filme Mokep-Pannonia Kft. a descoperit o arhivă de 6.000 de titluri de filme, destinate unor vizionări private accesibile doar Comitetului Central al MSZMP şi secretarului general al partidului, Janos Kadar.
Nu a existat un catalog unde să fie listate aceste filme, dar un comunicat de presă din partea producătorului de film informează că se lucrează la un astfel de catalog şi la estimarea valorii istorice a acestei recente descoperiri.
Judecând după titlurile prezente în arhivă, oficialii comunişti aveau gusturi variate, din colecţie făcând parte pelicula de arte marţiale "Intrarea Dragonului"(Enter the Dragon, 1973) cu Bruce Lee, drama lui Francois Truffaut, "Cele 400 de lovituri" (Les quatre cent coups, 1959) sau celebrul "Omul elefant"(Elephant Man, 1980) al lui David Lynch. Din lista filmelor nu lipsesc nici titlurile ruseşti, producţii ale unor nume mari cum ar fi Sergei Eisenstein sau Grigori Chukhrai.
Ceea ce a stârnit curiozitatea producătorului de film a fost faptul că majoritatea titlurilor din colecţie erau filme produse în Statele Unite şi în Europa de Vest: Rocky Horror Picture Show (1975), drama erotică "Nouă săptămâni şi jumătate" ("Nine and a Half Weeks"1986) sau "Staying Alive" (1985) cu Sylvester Stallone.
Compania Moke