În vreme ce, aflaţi în vacanţă, unii politicieni ieşeau din spuma mării prin paginile tabloidelor, ecranele televizoarelor se cutremurau de breaking news.
Un telespectator mai puţin familiarizat cu realitatea şi-ar fi putut închipui că lucruri importante s-au petrecut pe aceste meleaguri: 1. preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a primit NUP în cazul fraudării votului la Legea pensiilor; 2. România a fost trasă de urechi pentru că îi lasă pe marii peşti ai corupţiei să înoate liniştit prin apele tulburi ale politicii.
După atâţia ani de justiţie televizată, cele două informaţii par a fi mai degrabă non-ştiri şi nu intrăm acum în definiţia termenului. Ştire ar fi fost dacă Parchetul ar fi dispus începerea urmăririi penale, luând în considerare înregistrarea oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor în care se putea observa fără urmă de tăgadă că Roberta Anastase număra cu ochii închişi voturile în favoarea Legii pensiilor, de vreme ce scorul pe care îl anunţa nu avea nicio legătură cu numărul deputaţilor aflaţi în sala de şedinţe.
Nici nu are sens să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă acţiunea se petrecea prin 2005, când preşedintele Camerei Deputaţilor era Adrian Năstase, cel care a fost nevoit să demisioneze totuşi din fruntea acestui for, după ce a fost invitat de foarte multe ori la o cafea cu procurorii şi cameramanii. Sigur, unii vor înţelege acum că Adrian Năstase ar fi personajul pozitiv... Pe fond, problema constă în faptul că justiţia nu este legată la ochi, ci vede foarte bine personajele pe care le judecă şi culorile pe care le poartă.
A doua ştire ar fi fost dacă raportul de ţară ar fi lăudat România pentru eficienţa domnului Morar, care a ajuns să se lamenteze tot pe la televizor că este supus presiunilor UDMR. Faptul că Bucureştiul are carenţe majore la capitolul "Combaterea corupţiei la nivel înalt" este imposib
