Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova are o luptătoare de Mondiale

Publicat in Adevarul, joi 21 iulie 2011 ·

Miruna Stângă, în vârstă de 16 ani, legitimată la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Craiova, a reuşit, luna trecută, să se impună la categoria sa, la Campionatul Naţional Individual de Lupte Libere Cadeţi, de la Mangalia.

Odată cu această reuşită, a fost cooptată în lotul României. Astfel, tânăra pentru care, în cei cinci ani de când practică acest sport, a devenit o obişnuinţă să urce pe podium la concursurile organizate în ţară va avea acum ocazia de a repeta performanţa şi la competiţiile internaţionale. „Este o fată cu adevărat talentată, care a muncit foarte mult. Viitorul ei este promiţător, mai ales dacă se va ţine în continuare de treabă. Practică acest sport de numai cinci ani, dar ajuns la un nivel destul de ridicat. A obţinut până acum de patru ori titlul de campioană naţională la seniori şi la cadeţi“, a spus Petre Banciu, antrenor de lupte libere în cadrul CSM Craiova. Miruna Stângă se află, în prezent, în cantonament la Sfântul Gheorghe, pregătindu- se pentru a face faţă unei luni de foc, în care va lua parte la două competiţii: Campionatul European de Lupte Libere Seniori 2, desfăşurat între 9 şi 15 august, la Bucureşti, şi Campionatul Mondial de Lupte Libere din Ungaria, programat în perioada 20 - 28 august. Medalii la competiţiile sportive desfăşurate înţară au obţinut şi trei dintre colegele Mirunei, Alexandra Rotaru, Tatiana Goanţă şi Larisa Staicu. „În spatele performanţelor obţinute de aceşti sportivi stau ani întregi de muncă. Luptătoarele pe care le pregătesc eu se antrenează intens pentru a participa la competiţiile sportive importante“, a mai spus Petre Banciu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 55 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 52 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 27 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°