Pilcă pare să fi ajuns într-un asemenea hal, încât tovarăşii i-au greşit până şi numele în hotărârea prin care îl îndepărtau din firmă: „Revocarea din funcţia de administrator a domnului Pilea Aurelian Cătălin şi numirea în această funcţie, pe o perioadă nedeterminată, a domnului Făinărea Marius"
Aruncat în închisoare pentru presupuse fapte de corupţie în mega-ancheta „Portul" care vizează, pe scurt, destructurarea sistemului para-legal de vămuire a mărfurilor care tranzitează porturile constănţene, mahărul constănţean Aurelian Cătălin Pilcă, fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea înainte de a trece în mediul privat, s-a trezit în postura în care prietenii se leapădă de el. La circa o lună de când primul mandat de arestare preventivă a fost emis pe numele său de judecătorii Curţii Supreme, partenerii de afaceri ai lui Pilcă, Octavian Raica şi Marius Făinărea, s-au întâlnit, şi-au vorbit şi au decis să-l lase pe Pilcă fără funcţie.
În urma întrunirii celor doi „tovarăşi" ai mahărului arestat, acesta a fost revocat din funcţia de administrator al SC Multitrend Impex, aceasta fiind preluată de Făinărea. Surse apropiate cazului spun că vestea vine ca un duş rece pentru Aurelian Cătălin Pilcă, iar aceasta în condiţiile în care, la începutul acestei săptămâni, judecătorii bucureşteni i-au spulberat speranţele de libertate, respingându-i cererea de eliberare provizorie sub control judiciar, deşi aceasta îi fusese admisă în primă instanţă. Chiar mai mult decât atât, Pilcă s-a ales şi cu mandatul de arestare prelungit, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de iniţiere sau sprijinire de grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi dare de mită.
„Pilea", revocat din funcţie
Informaţia-şoc privind revocarea sa din funcţia de administrator al afacerii prietenilor s