Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berea devine alcool în Rusia

Publicat in Ziua Veche, joi 21 iulie 2011 ·

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a semnat o lege federală care reglementează producerea şi comercializarea alcoolului, inclusiv a berii, lege.

Noua lege, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, clasifică berea drept băutură alcoolică, limitând astfel vânzarea sa. Ea nu va mai fi vândută la chioşcuri, şi nici minorilor. În plus, se va interzice consumul de bere în parcuri.

Până acum, berea era clasificată în Rusia drept produs alimentar.

Berea va dispărea din chioşcuri începând cu 1 ianuarie 2013 şi, de la acea dată, persoanele particulare nu vor mai putea comercializa decât bere cu un procent de alcool mai mic de 5 %.

Agerpres precizează că Rusia deţine unul dintre cele mai mari niveluri de consum de alcool din lume: circa 40 % persoane care beau cantităţi excesive de alcool în mod regulat, potrivit statisticilor Ministerului rus al Sănătăţii.

Anul trecut, preşedintele rus a semnat o lege care restricţionează vânzările de băuturi cu mai mult de 15 % alcool între orele 20,00 şi 10,00.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a semnat o lege federală care reglementează producerea şi comercializarea alcoolului, inclusiv a berii, lege.

Noua lege, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013, clasifică berea drept băutură alcoolică, limitând astfel vânzarea sa. Ea nu va mai fi vândută la chioşcuri, şi nici minorilor. În plus, se va interzice consumul de bere în parcuri.

Până acum, berea era clasificată în Rusia drept produs alimentar.

Berea va dispărea din chioşcuri începând cu 1 ianuarie 2013 şi, de la acea dată, persoanele particulare nu vor mai putea comercializa decât bere cu un procent de alcool mai mic de 5 %.

Agerpres precizează că Rusia deţine unul dintre cele mai mari niveluri de consum de alcool din lume: circa 40 % persoane care beau cantităţi excesive de alcool în mod regulat, potrivit statisticilor Mini

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum 25 minute
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 37 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum o ora
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 52 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 16 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°