Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, a inspectat ieri cei aproape 6 kilometri din şoseaua de centură finalizaţi până în acest moment. Acesta a dat asigurări că în cel mai scurt timp problemele legate de exproprieri vor fi rezolvate.
Potrivit acestuia, tronsonul până la Lunca Cetăţuii ar putea fi finalizat în acest an. „Din ce am discutat noi cu firma de avocatură care face exproprierile, au zis că în timpul cel mai scurt posibil vor da terenul în sarcină", a precizat Eusebiu Pistru.
Citeşte şi: Iaşi: Exproprieri la centură blocate în reevaluări
Totodată, în timpul discuţiilor, reprezentantul firmei care asigură consultanţa lucrărilor a pus pe tapet posibilitatea ca traficul greu să fie dirijat din Luna Cetăţuii direct spre localitatea Poieni, astfel încât TIR-iştii să ocolească zona Bucium. „Ar fi vorba de 20 de kilometri pentru traficul greu, direct spre Vaslui, pentru a se evita oraşul", a precizat şi inginerul Cătălin Iordache, de la firma de consultanţă.
Varianta ar putea fi luată în calcul, spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, abia după finalizarea tronsonului de 13,9 kilometri, la care se lucrează în acest moment. „Este o viziune a consultantului dar, deocamdată, trebuie să ne limităm în banii pe care îi avem. După terminarea tronsonului de 13,9 kilometri ar putea fi luată în calcul", a precizat Dănuţ Pilă, directorul DRDP Iaşi.
Potrivit acestuia, în aproximativ o lună va fi scos la licitaţie şi tronsonul pentru trafic uşor. „Vom face şi un pasaj lung de 275 de metri, cu o lăţime de 14 metri. Avem studiul de fezabilitate, iar în 2012 se va face şi licitaţia pentru execuţia lucrărilor", mai explicat directorul DRDP.