Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Comisia Europeană a publicat ieri, la Bruxelles, raportul anual privind evoluţia justiţiei din România, document redactat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi considerat de unele ţări ale UE relevant şi pentru aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. Comisia Europeană critică, în raport, faptul că bunurile obţinute ilegal în România sunt confiscate într-o foarte mică măsură, din cauza posibilităţilor limitate de confiscare prevăzute de lege, a practicilor judiciare restrictive şi a lipsei unui comportament proactiv din partea organelor de urmărire penală.
În acest sens, Comisia notează că, potrivit statisticilor furnizate de autorităţile române, în 2010, s-au pronunţat ordine de confiscare definitivă împotriva bunurilor obţinute în mod ilicit care decurg din toate tipurile de infracţiuni, în valoare totală de 1,8 milioane de euro, din care au fost recuperate efectiv doar 0,2 milioane de euro. „Având în vedere răspândirea cazurilor de corupţie la nivel înalt din România, aceste sume trebuie considerate foarte mici”, consideră Comisia. Totodată, Comisia Europeană recomandă uniformizarea practicii comisiilor de cercetare a averilor, pentru a trata eficient cauzele, precum şi îmbunătăţirea cooperării între Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi celelalte autorităţi administrative şi judiciare, „în special în domeniul achiziţiilor publice”.
Mai mult, Comisia recomandă Bucureştiului „dovedirea unui istoric de sancţiuni prompte şi disuasive din partea autorităţilor administrative şi judiciare în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi confiscarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, ca urmare a constatărilor ANI”. Comisia Europeană mai arată că lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate şi trebuie să fie sprijinită de P