Edvald Boasson Hagen a câştigat etapa a 17-a din Turul Franţei, desfăşurată între Gap (Franţa) şi Pinerolo (Italia), două localităţi înfrăţite din 1963. Rutierul echipei Sky a fost urmat de olandezul Bauke Mollema şi de francezul Sandy Casar.
A fost cel de-al patrulea succes de etapă pentru Norvegia în actuala ediţie a Turului Franţei, după cele două victorii obţinute de Thor Hushovd şi cea a aceluiaşi Boasson Hagen de la Lisieux.
„Pentru reuşita mea trebuie să le mulţumesc coechipierilor, care m-au ajutat mult. Am inspectat traseul Turului Franţei în iunie şi cunoşteam această etapă. Mi-am dorit victoria şi am obţinut-o, după o zi în care m-am simţit foarte bine. În plus, am fost motivat de prezenţa suporterilor norvegieni pe marginea drumului”, a spus Boasson Hagen la finalul cursei.
La fel ca şi cu o zi înainte, Alberto Contador a atacat pe ultima căţărare a etapei, Pramartino (categoria a doua), însă, de această dată, restul favoriţilor au avut răspuns. Totuşi, spaniolul a reuşit să se desprindă pe coborâre, dar a fost în cele din urmă ajuns de grupul din care făceau parte Cadel Evans, Ivan Basso şi fraţii Schleck înainte de finish.
„Coborârea a fost foarte periculoasă. M-am aflat în faţă, am văzut o oportunitate şi am atacat. Din păcate, a fost dificil să realizăm diferenţe, deoarece mulţi rutieri se aflau în urmărirea noastră. Important este să încerc mereu. Fraţii Schleck aşteaptă ca eu să atac, dar îmi văd de propria cursă”, a explicat Contador.
Deşi a rămas pentru încă o zi în galben, Thomas Voeckler a avut mari emoţii pe coborârea de pe Pramartino. Liderul clasamentului general a evitat în ultima clipă o căzătură, pentru ca, după numai câteva minute, să negocieze greşit un viraj şi să ajungă într-o parcare. Din fericire, rutierul francez nu a păţit nimic, dar a pierdut timp important în raport cu u