Preşedintele rus, Dmitri Medvedev vrea să candideze pentru un al doilea mandat la conducerea ţării. Totuşi, înainte de a-şi face publică intenţia, el trebuie să obţină binecuvântarea premierului Vladimir Putin care se gândeşte şi el să mai candideze pentru un mandat la preşedenţie, informează Spiegel Online.
Alegerile prezidenţiale de anul acesta se anunţă a fi un eveniment plin de surprize, iar tensiunea din jurul momentului începe încă de acum să se facă simţită. Situaţia este rezultatul faptului că elita Rusiei se teme, nu pentru binele ţării, ci pentru binele lor. Miniştrii, guvernatorii sau alţi oficiali de rang înalt nu se pot decide cui să îi rămână loial, să fie de partea lui Putin sau a lui Medvedev.
În decembrie, Rusia va avea alegerile parlamentare, urmate peste trei luni de cele prezidenţiale, principalii candidaţii pentru conducerea ţării fiind Vladimir Putin şi Medvedev.
Astfel, actualul preşedinte- Medvedev şi-a declarat dorinţa de a mai rămâne un mandat la Kremlin, dar intenţiile lui Putin nu sunt încă clare. Întoarcerea lui în fruntea ţării este dorită mai ales de foştii comandanţi KGB care se tem pentru slujbele lor şi beneficiile de care se bucură.
Bătălia a început
Se pare că lupta pentru supremaţia Rusiei nu va fi una politică, ci una ghidată de intrigile din spatele scenei, potrivit jurnalistului Matthias Schepp.
Confruntările dintre taberele lui Putin şi a lui Medvedev au început deja să apară, la fel şi replicile acide dintre cei doi lideri. Într-un discurs ţinut la o fabrică de rachete nucleare, Putin a criticat atacurile NATO asupra Libiei. Reacţia lui Medvedev nu a întârziat să apară, iar în după- amiază aceleiaşi zile el a condamnat aceste remarci pe care le-a catalogat ca fiind "inacceptabile".
În spatele acestor declaraţii înţepătoare se mai duce o bătălie, cea a directorilor posturilor de televizi