Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Val de sesizări din cauza presiunii scăzute a apei

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 iulie 2011 ·

Sute de cetăţeni din Târgu Jiu au sesizat la primărie lipsa presiunii apei şi menajere la etajele superioare ale blocurilor. Dacă la imobilele cu patru etaje apa încă ajunge la robinete, la blocurile cu zece etaje, locatarii de la etajele superioare nu au parte de apă aproape deloc.

Problemele legate de lipsa presiunii apei apar de regulă după ora 19.00, când consumul creşte în toate cartierele din Târgu Jiu, însă în special în zonele cu gospodării, precum: Primăverii, Panduraşul, Ursaţi, Polata, Vădeni, Drăgoieni. Chiar dacă beneficiază de contorizare sau nu, cetăţenii de la case nu se uită la cantitatea consumată atunci când udă grădinile sau iarba. Din această cauză, presiunea în reţea scade până înspre miezul nopţii, cei mai afectaţi fiind târgujienii care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor din municipiu.

Verificări la gospodării

Pornind de la sesizările cetăţenilor care, în lipsa presiunii apei, nu îşi pot folosi centralele de apartament ce le asigură apă caldă, echipe din partea Primăriei Târgu Jiu şi SC APAREGIO vor efectua seară de seară verificări la gospodăriile populaţiei. Cetăţenii depistaţi că risipesc apa vor primi mai întâi avertismente, iar ulterior vor fi debranşaţi de la reţea. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu, a declarat că populaţia care locuieşte la case trebuie să folosească apa cu măsură, chiar dacă gospodăriile sunt contorizate.

„Primăria Târgu Jiu şi Aparegio face această atenţionare către populaţia municipiului să folosească în mod raţional apa menajeră. Avertizarea se îndreaptă în mod special către cetăţenii care locuiesc la case şi care folosesc apa în exces. Trebuie să conştientizăm că toţi trebuie să beneficiem de apă, indiferent de zona în care locuim sau de imobil. Toată lumea plăteşte să aibă apă la aceeaşi presiune. Este o problemă de civilizaţie şi de respect

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 23 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 57 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 51 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 29 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°